Lotul 2 Mizil – Pietroasele (28,35 km) al autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, a cărui inaugurare era planificată inițial pentru anul trecut, ar putea fi deschis traficului în luna iunie, potrivit noilor estimări ale autorităților. Aceasta ar fi a treia dată anunțată pentru punerea în circulație, după ce termenul din 2024 a fost amânat pentru primăvara lui 2025, iar acum se vorbește despre iunie, cu condiția ca antreprenorul bulgar Trace să depășească problemele tehnice existente.
„Dacă antreprenorul bulgar din Asocierea de constructori români și bulgari de pe lotul 2 (Mizil – Pietroasele) va depăşi problemele tehnice, se va putea circula pe acest lot (28,35 km) în luna iunie”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul interimar al Transporturilor, după verificările în teren.
Deschiderea circulației pe acest tronson va permite traficului să se desfășoare pe autostradă de la București până la Pietroasele, adică pe o distanță de aproximativ 110 km, conform directorului general al CNAIR, Cristian Pistol.
„Până la finalul lunii iunie trebuie deschisă circulația și pe lotul 2 al Autostrăzii Ploiești – Buzău, parte a A7, între localitățile Mizil și Pietroasele (28,35 km)”, a afirmat Pistol, precizând că până atunci constructorul Trace trebuie să remedieze toate problemele tehnice constatate în șantier.
În paralel, oficialii anticipează finalizarea lucrărilor la podul de la Vadu Pașii peste râul Buzău în iunie, ceea ce ar asigura continuitatea circulației pe autostradă între Buzău și Focșani. Până la finalul anului, CNAIR estimează că vor fi deschiși în total 168 km din A7, care se vor adăuga celor 100 km puși deja în circulație în 2024.
„Estimez că anul acesta se va deschide circulația pe încă 168 km din A7, care se adaugă celor 100 km deschiși anul trecut”, a mai spus Grindeanu.
La finalul anului 2025, se preconizează că șoferii vor putea circula pe 268 km din cei 319 km ai autostrăzii A7, construită prin finanțare PNRR.
Autostrada A7 Ploiești – Buzău, Lotul 2 Mizil – Pietroasele
Antreprenor: Asocierea SC Coni SRL – Trace Group Hold PLC;
Durată contract: 20 de luni (execuție);
Valoare contract: 1,249,992,665 de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR);
Ordin de începere: 12.08.2022;
Stadiu actual: 98,6%;
Lungime: 28,35 km











