Acasă Actualitate (VIDEO) Tradiționala aruncare a crucii în apă de BOBOTEAZĂ nu a lipsit...

(VIDEO) Tradiționala aruncare a crucii în apă de BOBOTEAZĂ nu a lipsit nici anul acesta, la Comănești

 

Conform tradiției creștine, în localitățile situate lângă ape, preoții oficiază slujba de sfințire a Aghesmei Mari apoi aruncă sfânta Cruce în apă. Tinerii curajoși se întrec înot pentru a recupera crucea, iar datina spune că cel care ajunge primul la ea și o aduce înapoi la mal va fi sănătos și binecuvântat tot anul. De Bobotează, numeroși enoriași din Comănești au luat parte la evenimentele prilejuite de Sărbătoarea Botezului Domnului.  

În fața catedralei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Comăneşti, au fost instalate mai multe recipiente uriaşe cu apă. Preoţii au sfinţit apa iar enoriaşii au filmat şi au transmis în direct slujba pentru cei aflaţi departe de casă.

Apoi s-a plecat într-o procesiune, a urmat o nouă slujbă pe malul râului Trotuș, iar de pe un pod au fost aruncate în apă trei cruci, mai mulți tineri intrând de pe mal după ele.

DE CE SE ARUNCĂ DE BOBOTEAZĂ CRUCEA ÎN APĂ

În tradiţia ortodoxă s-a păstrat obiceiul ca de Bobotează, după slujba de sfinţire a apei, preotul să arunce crucea într-o apă curgătoare, iar unii curajoşi se aruncă în valuri pentru a o recupera.

Boboteaza sau Botezul Domnului, sărbătorită pe 6 ianuarie, reprezintă ziua în care natura întreagă se sfinţeşte. Tradiţia ortodoxă spune că preotul împreună cu credincioşii merg pe malul unei ape unde are loc slujba de Agheasmă Mare, adică de sfinţire a apei. Apoi, preotul aruncă o cruce în apă, iar curajoşii încearcă să o recupereze.

Se spune că cel care prinde crucea şi o aduce la mal este binecuvântat în acel an în tot ceea ce face. În vechime, acesta se bucura de respectul întregii comunităţi, iar domnitorii îl recompensau cu diferite daruri.

Dincolo de acest aspect, oamenii Bisericii susţin că obiceiul aruncării crucii în apă are şi o semnificaţie teologică. „Aceasta este o rânduială străveche, ţinută acum doar în ţările ortodoxe, semnificând binecuvântarea apelor naturale prin afundarea sau aruncarea unei cruci în ele. Semnifică, în primul rând, intrarea şi ieşirea lui Hristos din apa Iordanului pe care o sfinţeşte cu propriul Său trup. Apa fiind seva universului şi a tuturor elementelor cosmice, întregul univers primeşte sfinţirea, după cum arată una dintre cântările praznicului: Hristos S-a botezat, El iese din apă şi odată cu El, purifică lumea întreagă”, spune Episcopul Macarie într-un comunicat al Episcopiei Europei de Nord.

Totodată, episcopul arată că gestul intrării în apă a tinerilor poate avea şi o altă semnificaţie. „Prin puterea credinţei, a iubirii şi evlaviei lor, cei care au intrat în apă pentru a ridica Crucea de Bobotează, pot simboliza intrarea Apostolului Petru în Marea învolburată a Galileii pentru a se atinge de Hristos, Izvorul sfinţirii şi al bucuriei.”

Scoaterea rapidă din apă a crucii aruncate de preot poate reprezenta, spune Preasfinţitul Macarie, şi lipsa de păcat a Mântuitorului Iisus care a ieşit „îndată” din apele Iordanului.

Gestul aruncării crucii în apă se regăseşte şi în Vechiul Testament, atunci când Moise aruncă un lemn în apa sărată, iar aceasta se transformă în apă potabilă ce va fi băută de poporul aflat în pustie.

O altă semnificaţie a acestei „aruncări” în apă a crucii constă în aruncarea păcatului din sufletele noastre şi curăţirea omului. Preasfinţitul Macarie aminteşte în acest sens de  un pasaj din Vechiul Testament, la prorocul Miheia (VII, 19): „Aruncă în adâncul mării toate păcatele noastre”. (video: Viorel Cîrîc)