Acasă National / Externe (VIDEO) S-a încheiat ședința CSAT – Avioane de realimentare, forțe militare și...

(VIDEO) S-a încheiat ședința CSAT – Avioane de realimentare, forțe militare și echipamente americane vor fi dislocate în România. Nicușor Dan: „Românii nu au motive de îngrijorare”

 

Președintele României a susținut declarații de presă pentru a anunța concluziile ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în care s-a discutat despre „dislocarea temporară pe teritoriul României a unor capabilități militare”, în contextul războiului din Iran, informează hotnews.ro.

Declarațiile lui Nicușor Dan, după ședința CSAT:

  • Am avut astăzi ședința cu trei subiecte. În primul rând am discutat despre situația din Orientul Mijlociu din perspectivă militară, cu instituțiile responsabile, cu previziuni pe termen scurt, mediu și lung
  • Am discutat și despre situația românilor din zonă. Asta e una dintre preocupările noastre importante. Până acum au venit din zonă aproximativ 5.700 de oameni cu ajutorul MAE.
  • Și am discutat despre partea politică a acestui conflict. România împreună cu țările europene încearcă pe căi diplomatice să oprească acest război.
  • Al doilea punct de pe ordinea de zi a vizat partea economică, creșterea pe piața internațională a petrolului.
  • În ceea ce privește gazul guvernul a adoptat deja o plafonare începând cu 1 aprilie.
  • Și punctul al treilea al discuției de azi a fost dislocarea temporară a unor echipamente și forțe militare americane în România
  • E vorba de avioane de realimentare, cum deja s-a discutat în spațiul public, a unor echipamente de monitorizare și a unor echipamente de comunicații satelitare, în corelare cu scutul de la Deveselu
  • Aceste echipamente sunt defensive și nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis.
  • În măsura în care Parlamentul aprobă în ședință, ele vor fi dislocate în baza parteneriatului România-SUA, o colaborare similară în aceste zile cu o colaborare pe care alte țări NATO o fac.
  • Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare. Țara lor este una sigură.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-a întrunit miercuri, într-o ședință de aproape trei ore, iar conform Administrației Prezidențiale temele au fost:

  • „Situația din Orientul Mijlociu, implicații pentru România;
  • Evaluarea impactului evenimentelor din Orientul Mijlociu asupra pieței petroliere din România;
  • Analiza dislocării temporare pe teritoriul României a unor capabilități militare.”