Acasă National / Externe (VIDEO) PROBLEME MARI pe Autostrada Moldovei A7. De ce sunt de TOATĂ LAUDA...

(VIDEO) PROBLEME MARI pe Autostrada Moldovei A7. De ce sunt de TOATĂ LAUDA oamenii lui UMBRĂRESCU

 

Probleme mari pe un tronson de pe Autostrada Moldovei A7, unde un constructor a rămas mult în urmă cu lucrările. „Este ruşinos. Termenul va fi depăşit”.

În timp ce Dorinel Umbrărescu este mereu în topul constructorilor de autostrăzi cu cele mai mari progrese, pe A7 există și un tronson unde lucrările merg neașteptat de anevoios.

Pe cei 21 kilometri ai Autostrăzii A7 Dumbrava-Mizil, practic primul tronson ca numerotare ai Autostrăzii „Moldovei” A7 de la Ploiești (A3/Dumbrava) și până la Siret, „progresul fizic se învârte în jurul cifrei de 8%, poate spre 10% cu multă indulgență”, scrie Asociația Pro Infrastructura care prezintă o filmare aeriană completă cu întreg lotul, scrie hotnews.ro.

Autostrada A7 Dumbrava (A3) – Mizil – „Este cert că termenul contractual, aprilie 2024, va fi depășit”

Asociația amintește că în cazul tronsonului Dumbrava (A3) – Mizil contractul de circa 1,5 miliarde de lei a fost semnat cu Asocierea Impresa Pizzarotti (Italia) – Retter Projectmanagement (România) în 16 iunie 2022 cu ordin de începere emis în 22.08.2022 și o perioadă de execuție directă (fără proiectare) de 20 de luni.

„Este cert că termenul contractual, aprilie 2024, va fi depășit. Ca să fie respectat, asocierea Pizzarotti-Retter va trebui să aibă un ritm mediu lunar de aproximativ 17%. Adică de vreo 7 ori viteza de execuție de până acum. Un vis”, scrie Pro Infrastructura.

„Șantierul încă are petice unde cresc cereale și bălării, terasamentele rareori depășesc cu un metru terenul natural și aproape că nu găsești poduri și pasaje care să fi ieșit din pământ. Știm, am filmat sâmbăta, dar este rușinos că la marea descărcare arheologică de lângă Mizil se mișcau mai mulți arheologi decât utilajele constructorilor pe tot lotul”, notează asociația.

„Să ne iertați sarcasmul din paragraful anterior, dar „mobilizarea” celor doi antreprenori este total inacceptabilă când orice mică întârziere înseamnă vieți pierdute pe DN2, cel mai mortal drum din țară. Sperăm că au încetat dezbaterile sterile cu oficialii CNAIR legate de optimizările la structuri și că se apucă serios de treabă ca să circulăm în decembrie 2024: ~85% în 20 de luni, 4,25% lunar. Cerem prea mult?!”, mai menționează Pro Infrastructura.

În acest timp, oamenii lui Umbrărescu au transformat în furnicar toate șantiere pe care lucrează pe A7. În momentul de față, din cele 10 tronsoane prinse în PNRR pe A7 de la Buzău la Pașcani, toate sunt contractate cu românii de la UMB, firma afaceristului băcăuan Dorinel Umbrărescu. (foto: captură video)

SURSA VIDEO: ASOCIAȚIA PRO INFRASTRUCTURA