Acasă Actualitate (VIDEO) Prima NINSOARE, timidă, în ONEȘTI, în acest sezon. CUM SE CIRCULĂ...

(VIDEO) Prima NINSOARE, timidă, în ONEȘTI, în acest sezon. CUM SE CIRCULĂ pe drumurile din județ la această oră

Județul Bacău are parte de prima ninsoare din această iarnă. Chiar dacă este destul de timidă.

La Onești, prima zăpadă căzută în acest sezon a adus o mantie albă peste acoperișurile clădirilor și peste mașini, dar și bucuria copiilor. Va trebui să mai ningă însă binișor pentru ca micuții să poată construi primii oameni de zăpadă din această iarnă, să se dea cu săniile ori, pur și simplu, să se bată cu bulgări de zăpadă.

Prima zăpadă nu înseamnă veselie pentru toți. Odată cu apariția primilor fulgi de zăpadă, unii șoferi au întâmpinat dificultăți în trafic, chiar dacă utilajele de deszăpezire și-au făcut apariția pe drumurile cu probleme din județ, dis-de-dimineață.

DRDP Iași informează că la această oră au loc intervenții ale echipajelor de deszăpezire pe DN 12A și DN 2G, Comănești, județul Bacău. În zonă ninge moderat, la o temperatură a aerului de -2 grade.

„Reamintim, începând cu ora 10:00, intră în vigoare atenționarea Cod galben de ninsori și viscol, valabilă pentru sudul țării, dar și pentru județele Vrancea, Galați și zonele de munte ale județelor Bacău și Neamț.

Circulați cu atenție și nu plecați la drum fără echiparea corespunzătoare a autovehiculelor!”, au transmis reprezentanţii DRDP Iaşi.