Oneștiul s-a trezit sâmbătă dimineață, 31 ianuarie 2026, sub fulgi de nea. În ultima zi a lunii, iarna pare că își reintră în drepturi: ninge frumos, liniștit, iar orașul a căpătat un aer de poveste, cu străzi și acoperișuri acoperite treptat de zăpadă.
Ninsoarea din Onești nu este însă un fenomen izolat. Meteorologii avertizează că vremea se schimbă radical în următoarele ore, pe fondul unui front atmosferic care va acoperi întreaga țară. Norii s-au extins deja pe arii largi, iar precipitațiile revin în aproape toate regiunile.
Potrivit prognozei ANM pentru sâmbătă, 31 ianuarie, vremea se va răci în cea mai mare parte a României. Cerul va fi mai mult noros, iar precipitațiile vor fi prezente pe arii extinse. În Moldova și la munte vor predomina ninsorile, în timp ce în Maramureș, Transilvania, Oltenia, Muntenia și Dobrogea se vor semnala precipitații mixte. În Banat și Crișana, acestea vor cădea mai ales sub formă de ploaie.
În regiunile sud-estice, cantitățile de apă pot depăși local 10 litri pe metru pătrat, iar dimineața și noaptea, pe alocuri, se vor forma polei și ghețuș, condiții care pot îngreuna traficul rutier. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Moldovei, estul Munteniei și în Dobrogea, unde rafalele pot atinge viteze de 50–65 km/h.
Temperaturile maxime ale zilei se vor încadra între -1 și 10 grade Celsius, iar minimele vor coborî până la -10 grade în nordul Moldovei, în timp ce în Dealurile de Vest se vor menține în jurul valorii de 3 grade. Pe arii restrânse, va fi semnalată și ceața.
La munte, vremea va fi închisă, cu cer mai mult noros și ninsori pe arii extinse. Izolat, în cursul dimineții și al nopții, sunt așteptate condiții de formare a poleiului și ghețușului.
În timp ce la Onești ninsoarea aduce un peisaj de iarnă autentică, autoritățile și șoferii sunt îndemnați la prudență, în condițiile în care schimbarea bruscă a vremii poate crea dificultăți, mai ales în zonele afectate de vânt puternic, polei și precipitații abundente.











