Acasă National / Externe (VIDEO) „N-am văzut în viața vieții mele!”. STRAT DE GHEAȚĂ DE UN...

(VIDEO) „N-am văzut în viața vieții mele!”. STRAT DE GHEAȚĂ DE UN METRU în curtea unei gospodării după o FURTUNĂ URIAȘĂ cu grindină, la Gura Humorului

România, între caniculă şi vijelii. Oamenii din sudul ţării s-a topit ieri la 40 de grade Celsius, după ce ziua a început sufocant: am avut cea mai caldă dimineaţă de 11 iunie din ultimii 65 de ani. În acelaşi timp, localnicii din Transilvania şi Moldova au trecut prin furtuni de o violenţă înspăimântătoare, relatează observatornews.ro. 

În apropiere de Gura Humorului, județul Suceava, furtuna a adus un covor de gheaţă cum nu s-a mai văzut.

Apa şi gheaţa de pe versant s-au scurs într-o gospodărie, iar după aproape două ore de la ploaia torenţială, stratul de zăpadă măsura un metru.

„Aici cred că a avut trei metri. N-am văzut în viaţa vieţii mele!”, a spus o femeie.

Sub avertizare de cod roşu de furtuni, la Deva, un acoperiş a fost luat pe sus de vânt cu o putere uimitoare. Mai multe bucăţi de tablă au ajuns în mijlocul străzii. Zona arată ca după război.

Și la Onești, în diferite zone ale orașului, ploaia torențială a inundat străzile, iar apele au cărat cu ele de pe dealurile din jur zeci de bolovani. (foto: observatornews.ro)