Mai multe proiectile provenite din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite duminică pe raza comunei Mărgineni, în zona Aviasan.
Imediat, au fost alertați pirotehniștii din cadrul ISU Bacău, care odată ajunși la fața locului au început procedurile de asanare a terenului. Distrugerea muniției s-a făcut pe loc, detonarea fiind efectuată de compartimentul specializat ISU Bacău, în speță de echipa pirotehnică.
Pompierii atenţionează populaţia că, în ciuda stării avansate de coroziune, muniţiile rămase neexplodate din timpul conflictelor militare pot fi încă active şi, manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii.
Persoanele care găsesc elemente de muniţie neexplodate au obligaţia de a apela numărul unic 112, pentru a anunţa evenimentul.
Efectuarea acestui anunţ nu implică cu nimic cetăţeanul, însă neinformarea autorităţilor se sancţionează potrivit legislaţiei. (foto: Primăria Mărgineni)














