După cum relatam AICI, o tentativă de lipsire de libertate a unei femei în plină zi, chiar în parcarea unui supermarket din municipiul Bacău, a declanșat o amplă operațiune a poliției. Cei doi bărbați implicați, în vârstă de 27 și 46 de ani, ambii originari din județul Dâmbovița, au fost interceptați și reținuți în scurt timp de către trupele speciale – mascați înarmați din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – în urma unei acțiuni fulger.
Incidentul a avut loc astăzi, când suspecții au forțat o femeie de 29 de ani, din Bacău, să urce într-un autoturism, împotriva voinței sale – VEZI VIDEO AICI. Agresiunea a fost întreruptă de intervenția unor trecători, moment în care cei doi au abandonat tentativa și au fugit.
Reacția rapidă a polițiștilor a dus la identificarea vehiculului folosit de suspecți. În cooperare cu forțele speciale, s-au declanșat imediat căutări, iar din investigații s-a aflat că cei doi încercau să părăsească zona cu un taxi, având ca destinație municipiul București.
Poliția a alertat inspectoratele din județele învecinate și, în baza informațiilor operative, cei doi au fost localizați și reținuți într-un timp scurt. În prezent, se află în custodia autorităților, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, în cadrul unui dosar penal pentru tentativă de lipsire de libertate în mod ilegal.














