Acasă Actualitate (VIDEO) Mașină INCENDIATĂ INTENȚIONAT, în centrul Bacăului, în fața Palatului Administrativ, și...

(VIDEO) Mașină INCENDIATĂ INTENȚIONAT, în centrul Bacăului, în fața Palatului Administrativ, și stinsă de pompieri. Totul a fost doar o demonstrație, de Ziua Pompierilor

O mașină a fost incendiată în fața Palatului Administrativ din municipiul Bacău de pompierii militari și stinsă apoi tot de către ei. Totul s-a petrecut de față cu o mulțime de oameni, mai ales copii, și a fost o demonstrație din cadrul acțiunilor pregătite pentru public de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău pentru a marca Ziua Pompierilor, care se sărbătorește pe 13 septembrie.    

„Duminică, 11 septembrie, în intervalul 10:00-14:00, pompierii băcăuani se află atât în centrul orașului Bacău, cât și a orașelor Onești, Moinești și Comănești, acolo unde desfășoară diverse activități menite să aducă în prim plan specificul Armei Pompierilor.

Prezentarea tehnicii din dotare, demonstrații de descarcerare, prezentarea tehnicilor de prim-ajutor calificat sau trasee aplicative, acestea sunt doar câteva dintre surprizele pregătite.

Totodată, reamintim  faptul că, pe parcursul întregii săptămâni, porțile detașamentelor de pompieri din județ sunt deschise pentru toți cei care doresc să afle mai multe despre activitățile salvatorilor noștri”, a precizat Ema Tereş, purtător de cuvânt ISU Bacău.