Acasă National / Externe (VIDEO) Incident șocant: șofer filmat în timp ce ucide un câine cu...

(VIDEO) Incident șocant: șofer filmat în timp ce ucide un câine cu mașina. Autorul, identificat cu ajutorul camerelor video

 

Un incident de o cruzime extremă a avut loc vineri în comuna Giarmata, județul Timiș, unde un câine nevinovat a fost ucis intenționat de un șofer care a trecut cu mașina peste animal. Momentul șocant a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă, iar autorul a fost identificat de autorități. Cazul a fost preluat de Poliția Animalelor din cadrul IPJ Timiș, fiind deschis un dosar penal pentru infracțiuni de cruzime față de animale.

Incident şocant în judeţul Timiş. Vineri, pe strada Gării din Giarmata, un câine nevoinovat a fost ucis în mod brutal de către un şofer care ar fi trecut intenţionat cu maşina peste el. Momentul şocant a fost surprins de camerele de supraveghere, iar şoferul a fost identificat. Dosarul a fost predat Poliției Animalelor din cadrul IPJ Timiș, „fiind vorba despre o infracțiune și dosar penal”, notează Primăria Comunei Giarmata, notează observatornews.ro.

„Ieri, pe strada Gării din Giarmata, a avut loc un incident, greu de privit și mai ales de acceptat. Un câine nevinovat a fost ucis în mod brutal de către un șofer care a trecut intenționat cu mașina peste el.

Suntem șocați și revoltați de acest act de cruzime și ne exprimăm solidaritatea cu toți cei care iubesc animalele.

Poliția Locală a identificat proprietarul autovehiculului implicat, cu ajutorul camerelor de luat vederi, iar dosarul a fost predat Poliției Animalelor din cadrul IPJ Timiș, fiind vorba despre o infracțiune și dosar penal.

Cetățeanul este locuitor al comunei Giarmata și va suporta consecințele legii.

Animalele sunt parte din familia noastră și merită să fie tratate cu dragoste și respect iar astfel de acte inumane nu vor fi tolerate în comuna noastră” a transmis, pe Facebook, Primăria Comunei Giarmata. (foto: captură video)