Drumarii din cadrul DRDP Iași și SDN Câmpulung Moldovenesc intervin la această oră pe drumurile din zona de munte a județului Suceava, unde ninge abundent.
„Ninge în zona de munte a județului Suceava. Echipele DRDP Iași – SDN Câmpulung Moldovenesc acționează pentru asigurarea traficului. Circulați cu atenție!”, a transmis DRDP Iaşi, care a prezentat şi film scurt cu intervenţia utilajelor pe DN17, în Pasul Palma.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 18 – 31 martie 2024. Specialiştii ANM anunţă vreme schimbătoare de la o zi la alta. Vor fi nopți și dimineți cu temperaturi negative și îngheț la sol în majoritatea zonelor din țară. La munte, se menține vremea de iarnă, iar frigul va fi amplificat de vânt.
„La începutul săptămânii vremea se va rãci în majoritatea regiunilor, astfel cã valorile termice se vor apropia de normele climatologice specifice acestei date. Cerul va avea înnorãri temporare şi va ploua în jumãtatea de nord-est a ţãrii şi pe spaţii mici în rest. La munte vor predomina ninsorile, iar pe arii restrânse, mai ales în centru şi est, vor fi şi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat în sud-vest şi în zonele de munte, unde va accentua senzația de frig. În regiunile montane se va depune un strat nou de zăpadă, iar la peste 1800 metri se va menține riscul însemnat pentru declanșarea avalanșelor”, spun specialiștii de la ANM. (foto: captură video DRDP Iași)











