Acasă Actualitate (VIDEO) Imagini REVOLTĂTOARE pe rețelele sociale: un bărbat dintr-o comună băcăuană ÎȘI...

(VIDEO) Imagini REVOLTĂTOARE pe rețelele sociale: un bărbat dintr-o comună băcăuană ÎȘI AGRESEAZĂ MAMA de 80 de ani!

 

Un nou caz de violență domestică a fost descoperit de polițiștii din județul Bacău după ce pe o rețea de socializare a fost publicată o filmare în care un bărbat își agresează mama în vârstă de 80 de ani. În urma verificărilor, polițiștii au identificat agresorul și au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

”La data de 23 iulie a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului s-au sesizat din oficiu în urma apariției pe o rețea de socializare a unei filmări în care un bărbat de 61 de ani, din comuna Răchitoasa, își agresează mama, în vârstă de 80 de ani.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în seara zilei de 29 iunie a.c., pe fondul consumului de alcool, bărbatul s-ar fi deplasat la locuința mamei sale și ar fi agresat-o.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul I.P.J Bacău.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agent șef adjunct Gabriel Dumitrache.