Acasă National / Externe (VIDEO) Imagini DRAMATICE cu DEZASTRUL lăsat în urmă de INUNDAȚIILE din județul...

(VIDEO) Imagini DRAMATICE cu DEZASTRUL lăsat în urmă de INUNDAȚIILE din județul Galați

 

Patru morţisute de persoane evacuate, mii de case avariate, 13 tronsoane de drumuri naţionale şi judeţene închise. Sunt efectele devastatoare ale ciclonului Boris care a lovit puternic România, provocând inundaţii istorice în nordul Moldovei. Peste 250 de oameni au fost salvaţi de pompieri din casele inundate, unii la limită. Noi imagini dramatice arată dezastrul lăsat în urmă de inundații în județul Galați, unde 4 oameni au murit, iar alte zeci au fost evacuați. 

Codul roșu de inundații pe râuri din Galați și Vaslui a fost prelungit până luni.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), de duminică, de la ora 18:00 până luni la ora 12:00, este avertizare cod roșu pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Vaslui (judeţele: Vaslui, Iaşi şi Galaţi), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi). De asemenea, de duminică de la ora 12:00 până luni, la ora 18:00 este cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – bazin amonte S.H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti – amonte S.H. Bârlad, Bârlad – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Bârlad, râul Bârlad – pe sectorul aval S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui, Iaşi şi Galaţi), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Botoșani și Iași), Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Iași, Vaslui și Galaţi). O altă avertizare cod galben este în vigoare de duminică, de la ora 12:00 până luni la miezul nopții. Aceasta se manifestă pe râurile din bazinele hidrografice: Bega Veche – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Remetea (judeţele: Timiş şi Arad), Timiş – bazin amonte S.H. Sadova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Bârzava, Moraviţa (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Caraş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Nera – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Caraş Severin), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Botoșani și Iași), Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Iași, Vaslui și Galaţi), râurile din judeţul Tulcea şi din jumătatea de nord a judeţului Constanţa.

Altfel, un număr de 25 de școli din județul Galați au cursurile suspendate luni și marți, având în vedere gradul de afectare în urma inundațiilor, a anunțat duminică Ministerul Educației. Elevii din două școli din Vaslui vor fi relocați.