Ziua Naţională a României este marcată an de an prin evenimente patriotice, în special prin parade militare – cele mai celebre fiind cea de la București de la Arcul de Triumf și cea de la Alba Iulia. Totodată peste tot în țară au loc parade militare mai mici sau ceremonii de depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele eroilor.
La Dofteana, sute de oameni s-au adunat în centrul comunei pentru a asista la defilare, în ciuda vremii ploioase. Autoritățile locale, în frunte cu primarul Ioan Bujor, le-au oferit localnicilor o ceremonie impresionantă, la care au asistat încântați și oaspeții sosiți de la Bacău, între care prefectul Lucian Bogdănel și președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea.
În cadrul ceremoniei, mai mulți copii au purtat pe brațe un drapel național uriaș, iar alți micuți, îmbrăcați în port popular, au susținut un program artistic aplaudat cu entuziasm.
Defilarea militarilor, cel mai așteptat moment al ceremoniei de la Dofteana, a smuls ropote de aplauze, cei mai încântați de paradă fiind copiii. (foto: Primăria Dofteana)

























































