Festivalul de robotică ȘTIM și-a consumat, ieri, a doua ediție, și în cadrul acestuia echipa ȘTIM DC a organizat mai multe standuri pentru prezentarea activității lor. Roboți care mai de care, sisteme sofisticate și alte mașinării inteligente i-au lăsat cu gura căscată de uimire și de admirație pe elevii Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” din Oneşti care au vizitat festivalul.
Vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, Gelu Panfil, consilierul județean Daniel Munteanu, dar și șeful ISU Bacău, Ovidiu Cărășel au ajuns la eveniment și au admirat demonstrațiile de inteligență pe care-au făcut componenții grupului de robotică ȘTIM DC.
O activitate care nu s-ar fi putut desfășura fără sprijinul unor companii din oraș, și anume Grup Șerban, Rotary Club Onești, Agricultorul, Bru Coffee, Roger&Bunghez, Pro Green. Sephard.
Coordonați de prof. Otilia Panfil, componenții clubului de robotică ȘTIM DC și-au primit oaspeții cu mai multe standuri, prezentându-le rezultatele muncii lor, absolut fantastice:
– Stand Microbit – Microbit este un mic calculator programabil produs de BBC care poate fi programat folosind componentele sale integrate (leduri, accelerometru, magnetometru, senzor de temperatura) sau în combinație cu diverse accesorii: kitul inventatorului, care contine senzori suplimentari, butoane, leduri, etc,. Programarea poate fi făcută prin Makecode, un limbaj care folosește blocuri sau limbajul Javascript.
– Stand Robotică Lego – Folosind seturi Lego Mindstorms EV3 și Spike Prime, elevii au construit și programat roboți precum Roboți sumo, Colour Sorter, Sania lui Moș Crăciun, Self-balancing Spike.
– Standul First Lego League Challenge- elevii au prezentat terenul de joc și robotul din sezonul curent, denumit Masterpiece. De asemenea, au prezentat și misiunile din sezonul anterior, numit SuperPowered, sezon în care au obținut Premiul Vicecampionului la etapa regională, s-au calificat la etapa națională a competiției și au obținut Premiul II la secțiunea Valori Fundamentale.
– Standul First Tech Challenge – elevii au prezentat terenul de joc din sezonul curent (Centerstage) și robotul în curs de construcție pentru competiția regională din martie.
– Standul 3D Printing – la stand imprimanta 3D a mers pe toată durata evenimentului, imprimând o piesă necesară pentru construcția robotului FTC.
La activități au fost invitați să participe și prieteni și colaboratori de la C. N. Dimitrie Cantemir:
– Clubul de robotică pentru începători DC RoboClub creat la începutul anului 2023, în urma unui parteneriat încheiat între CNDC și Fundația PROGRESS Bistrița, din cadrul proiectului „Code Kids – Programează viitorul comunității tale”. Din club fac parte 10 elevi de clasa a 6-a, coordonați de dna prof. Daniela Piștea, care până în acest moment au descoperit o serie de aplicații utile în activitățile STEAM: cum să realizeze o hologramă, benzi desenate, filme, să programeze jocuri în Scratch, cum funcționează inteligența artificială (Teachable Machine), proiectare 3D și multe altele, toate acestea desfășurându-se sub forma unei ediții de treasure hunt cu 15 provocări: Școala Verde din Viitor! sponsorizată de Vodafone.
– Echipa “At Light Speed”, formată din Ursu Alexandru, Cobuz Dora și Spoială Andrei, echipă participantă la Concursul Qube2Space în cadrul căruia au realizat sateliți de tip PocketQube, sateliți în miniatură pentru diferite experimente de altitudine, cu o formă cubică cu latura de 5-10 cm și nu mai mult de 250 g. Cubul măsoară atât parametri clasici precum presiunea atmosferică, temperatura și altitudinea, cât și intensitatea luminii UV. Echipa a obținut locul IV național în acest an.
– Elevul Spoială Andrei de la clasa a XII-a C, pasionat de aeromodelism, a povestit elevilor despre tainele acestui hobby, a făcut demonstrații de zbor, iar atmosfera a fost una prietenoasă și plăcută. Bineînțeles că nu au lipsit nici drone cu funcții foarte interesante care au fost testate cu un larg public pe terenul de sport al liceului.
– Un alt proiect prezentat astăzi este tomberonul inteligent Tomby, creat pentru a încuraja reciclarea în rândul copiilor mici. Tomby recompensează utilizatorii cu puncte sau chiar vouchere pentru eforturile lor de reciclare, promovând astfel un comportament ecologic. Acest proiect a adus echipei formată din Ursu Alexandru și Udrea Rareș locul IV la Olimpiadă Națională de Creativitate Științifică.


































