Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Bacău lansează un avertisment ferm către părinți și cetățeni privind pericolul la care se expun copiii și toate celelalte persoane care se aventurează le lacurile înghețate în urma gerului din ultimele zile. Autoritățile subliniază că grosimea gheții pe lacuri și porțiunile înghețate poate varia drastic și poate ceda în orice moment, punând în pericol vieți. În contextul în care gerul prelungit face ca lacurile să pară „sigure”, specialiștii avertizează că riscul unor accidente este real și iminent.
Îngrijorarea vine pe fondul unui incident dramatic petrecut sâmbăta trecută în Parcul Nicolae Romanescu din Craiova, unde o fetiță de doar 5 ani a căzut prin gheața fragilă a unui lac și a fost salvată în ultimul moment de un indian aflat la muncă în România, care a intrat în apa înghețată pentru a o ține la suprafață până la sosirea pompierilor. Gestul acestuia a scos în evidență cât de periculoasă poate fi suprafața aparent solidă a unui lac înghețat și întărește apelul autorităților ca populația să evite astfel de zone neamenajate.

Bacau.net a publicat de asemenea imagini cu un copil care se dă cu patinele pe un lac înghețat din Bacău, în ciuda pericolului iminent ca gheața să crape sub greutatea sa.
„Atenție, părinți și cetățeni!
Gheața de pe lacuri, dar și porțiunile înghețate de pe traseele montane pot fi foarte periculoase.
Nu lăsați copiii să se plimbe sau să poarte patine pe gheața de pe apă, grosimea și rezistența pot varia brusc și pot ceda în orice moment. ⛸️
Ce vă rugăm să faceți:
– Supravegheați copilul permanent; nu îl lăsați niciodată singur pe gheață;
– Folosiți doar patinoarele amenajate și verificate;
– Dacă vedeți persoane pe gheață în locuri neamenajate, atrageți-le în siguranță de la mal și anunțați autoritățile;
– Nu încercați salvări pe cont propriu, riscul de accident e mare; așteptați echipajele.
Dacă cineva cade prin gheață: păstrați-vă calmul, sunați 112, rămâneți pe mal, aruncați o frânghie sau un obiect lung, NU mergeți pe gheață.
Siguranța e mai importantă decât o poză sau o clipă de aventură. Protejați copiii și comunitatea!
Echipați‑vă corect, informați‑vă înainte de plecare și contactați jandarmii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ” Ștefan cel Mare” Bacău prin apel la 112 în caz de nevoie”, transmite IJJ Bacău.
SURSA VIDEO: BACAU.NET













