Acasă National / Externe (VIDEO) DORIAN POPA a recunoscut că S-A DROGAT. Primele declarații ale cunoscutului...

(VIDEO) DORIAN POPA a recunoscut că S-A DROGAT. Primele declarații ale cunoscutului influencer

Prins drogat la volan, Dorian Popa a rupt tăcerea. Cunoscutul influencer a recunoscut, marți, într-un clip postat pe contul său de YouTube, că a consumat canabis.  

Inițial, în fața polițiștilor rutieri, Dorian Popa ar fi susținut că nu a consumat substanțe interzise, ci că ar fi inhalat doar vapori contaminați.

„În primul și-n primul rând, vreau să-mi cer scuze tuturor celor care mă urmăresc, tuturor celor care își încep diminețile cu vlogg-urile mele. Am greșit, indiscutabil! La vârsta și experiența de viață pe care le am, clar nu am circumstanțe atenuante”, a afirmat Dorian Popa în videoclipul de pe YouTube.

„Îmi pare nespus de rău că prin ceea ce am făcut am dat un exemplu negativ și, prin ceea ce urmează, vă spun că nu vreau nicio secundă să mă scuz, ci doar să relatez contextul în care s-a întâmplat. Mare atenție, nu mă scuz! Îmi asum pe deplin consecințele acțiunilor mele. Nu sunt aici să mă scuz!”, a continuat influencerul.

„Recunosc, am consumat canabis. Nu în ziua în care am fost oprit de poliție, ci am consumat, lucru pe care, așa cum v-am spus, îl regret. Îl regret mai ales pentru că eram conștient că poți ieși pozitiv la această substanță chiar și după câteva zile după ce ai consumat. Procesul meu idiot de gândire, în momentul ăla, a fost că aveam o plecare din țară pentru filmări, programată de mult, nu voiam să conduc. Uite așa am făcut greșeala asta tâmpită”, a mărturisit celebrul tânăr.

După ce a recunoscut că s-a drogat, Dorian Popa a explicat de ce s-a urcat la volan în lenjerie intimă și în halat: „Ieșisem din duș, am tras un halat pe mine imediat. Nici nu m-am uscat pe păr pentru că știam că mă întorc în cinci minute și, ca retardatul, m-am urcat în mașină și am plecat până la magazin. La scurt timp după ce am ieșit din garaj, am fost oprit de un echipaj de poliție”.