Acasă Actualitate ULTIMA ORĂ: (VIDEO) Debitul râului Trotuș a crescut alarmant după ploile abundente...

ULTIMA ORĂ: (VIDEO) Debitul râului Trotuș a crescut alarmant după ploile abundente din ultimele zile: Oamenii sunt îngrijorați de ceea ce ar putea urma

 

Ploile căzute aproape necontenit în ultimele două zile au dus la creșterea semnificativă a debitelor cursurilor de apă din județul Bacău. În orașul Comănești, râul Trotuș s-a umflat vizibil, iar imaginile surprinse în cartierul Lăloaia arată un nivel ridicat al apei, care curge cu forță.

Precipitațiile abundente din ultimele 48 de ore și-au făcut deja simțite efectele în zona de munte a județului Bacău. Râul Trotuș, unul dintre cele mai importante cursuri de apă din regiune, a înregistrat o creștere considerabilă a debitului, iar la Comănești, în cartierul Lăloaia, apele s-au umflat considerabil.

Localnicii privesc cu îngrijorare evoluția situației, mai ales că ploile nu s-au oprit complet, iar prognozele meteorologilor nu sunt încurajatoare. Deși, până în acest moment, nu au fost raportate pagube majore, autoritățile monitorizează atent nivelul apei pentru a preveni eventuale inundații.

Potrivit informării meteorologice pentru ziua de 30 martie, vremea se va menține instabilă în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi mai mult noros și vor fi ploi pe arii extinse, în special în vest, dar și local în centru și izolat în restul regiunilor. Cantitățile de apă pot ajunge, pe alocuri, la 10–15 litri pe metru pătrat.

La munte, la altitudini de peste 1700 de metri, precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare, ceea ce ar putea contribui ulterior la creșterea debitelor râurilor, odată cu topirea stratului de zăpadă.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Moldova, Dobrogea și în alte regiuni, unde rafalele pot atinge viteze de 45–50 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între 8 și 17 grade Celsius, iar cele minime între 2 și 8 grade. În anumite zone, în special dimineața și noaptea, vor fi condiții de ceață.

Autoritățile recomandă populației să fie vigilentă, să evite deplasările în apropierea cursurilor de apă umflate și să urmărească informările oficiale în cazul în care situația se poate agrava. (sursa: Viorel Cîrîc)