(VIDEO) Dacia Duster 3 a făcut celebră EuroNCAP, cu vizionari-RECORD ale testului de impact

0
4237

Dacia Duster a fost automobilul cel mai căutat și cel mai vizionat pe site-ul EuroNCAP și pe canalul de YouTube al organizației, ceea ce demonstrează cât de mare este interesul publicului pentru acest automobil, lansat de marca Dacia în 2024, scrie profit.ro.

Duster 3 a fost testat de EuroNCAP foarte rapid după lansarea pe piață, anticipând probabil interesul publicului.

Chiar dacă scorul obținut n-a fost neapărat la înălțimea așteptărilor, Dacia Duster 3 rămâne cu popularitatea enormă de care se bucură în toată Europa, iar strategia mărcii – care se bazează pe echipamentele esențiale, astfel încât să poată oferi un preț accesibil clienților – pare că dă roade.

Conform statisticilor EuroNCAP, filmul realizat în timpul testelor de siguranță cu Dacia Duster 3 a înregistrat un număr record de ore de vizionare pe YouTube, respectiv 3.846 de ore, și, în același timp a avut cel mai mare număr de vizite pe site-ul EuroNCAP. În total, video-ul Duster a înregistrat 165.000 de vizualizări pe YouTube.

În clasamentul popularității pe site-ul organizației, pe locul al doilea s-a aflat Toyota RAV4, iar pe locul 3 VW Tiguan. Duster 3 nu s-a ridicat, deocamdată, la nivelul de celebritate al lui Duster 2, al cărui clip de la testele EuroNCAP a atins aproape 700.000 de vizualizări, fiind unul dintre cele mai urmărite video din istoria canalului EuroNCAP.

Site-ul Euro NCAP a avut în total, în 2024, 3 milioane de afișări, având în același timp un reach pe rețelele de social media de aproximativ 2 milioane de utilizatori. EuroNCAP a testat anul trecut 41 de autovehicule, între acestea numărându-se și opt automobile produse în China, între care ZEEKR, Maxus, NIO, XPENG, Deepal și Leapmotor. (foto: captură video)