Un bărbat de 30 de ani, din comuna Bârsănești a fost reținut de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.

„La data de 31 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Biroul pentru Protecția Animalelor au fost sesizați cu privire la săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție fără drept.

Din cercetări s-a stabilit faptul că, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Bârsănești, în timp ce se deplasa pe drumul din comună, a izbit de carosabil un exemplar canin, cauzându-i decesul.

La data de 03 aprilie a.c, în urma probatoriului administrat, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au dispus reținerea bărbatului, acesta fiind introdus în Arestul I.P.J. Bacău”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisar Cătălina Păduraru. (foto: IPJ Bacău)