Un nou clip video care surprinde stadiul lucrărilor pe Autostrada Moldovei A7, tronsonul Focșani – Bacău, a fost publicat recent pe YouTube, oferind o privire de ansamblu asupra evoluției lucrărilor, în special pe centura Adjud. Clipul, cu o durată de aproape 10 minute, a fost realizat de Răducu P Drum, unul dintre cei mai vechi și activi membri ai comunității pasionaților de infrastructură din România.
Autorul imaginilor susține că în material se poate observa clar stadiul actual al lucrărilor pe lotul 2, Domnești Târg – Răcăciuni, cu un accent pus pe centura Adjud, componentă importantă a acestui tronson.
La finalul lunii trecute, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, declara că:
„Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 2 (Domnești Târg – Răcăciuni) al Autostrăzii Moldovei A7 Focșani – Bacău a depășit 80%.”
Totodată, Pistol estima că până la sfârșitul anului 2025 ar putea fi deschisă circulația pe o porțiune de cel puțin 17 kilometri, până la Adjud, din totalul de aproape 39 km ai acestui segment:
„Circulația pe lotul 2 se va putea deschide cel puțin până la Adjud (17 km din cei aproape 39 km).”
În ciuda acestor estimări optimiste, datele oficiale din sistemul CESTRIN indică un progres mai modest. Conform celor mai recente raportări, stadiul fizic actual al lucrărilor pe lotul 2 este de 65,2%, iar stadiul financiar se situează la 29,62%.
Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), valoarea contractului ridicându-se la 2,48 miliarde de lei, fără TVA. (foto: captură video Raducu P Drum)
SURSA VIDEO: RADUCU P DRUM














