Noi imagini spectaculoase cu „armata portocalie” a lui Umbrărescu aflată la lucru pe lotul Bacău – Pașcani (în zona comunei băcăuane Filipești), al viitoarei autostrăzi A7, cunoscută și sub denumirea de Autostrada Moldovei, au fost prezentate de Raducu P Drum, un împătimit al filmărilor de infrastructură.
În imagini se observă cum zeci de utilaje ale firmelor lui Dorinel Umbrărescu se află într-o mișcare continuă.
În februarie 2023, constructorul băcăuan UMB a semnat contractele pentru cele trei loturi din Autostrada A7 de la Bacău la Pașcani – circa 77 km, cost 4,68 miliarde de lei.
- A7 Bacău – Pașcani; Lotul 1 Săuceşti – Trifeşti – 30,3 km, 1,64 mld lei.
- A7 Bacău – Pașcani; Lotul 2 Trifești – Gherăiești/Mircești – 18,99 km, 1,28 mld lei.
- A7 Bacău – Pașcani; Lotul 3 Mircești – Pașcani – 28,09km, 1,76 mld lei.
Pentru cele trei loturi constructorul are la dispoziție 30 de luni direct pentru execuție, (proiectarea este deja făcută). Cum tronsoanele sunt prinse la finanțare prin PNRR, ele trebuie finalizate până în 2026, termenul limită.
Unul din nodurile rutiere principale care vor fi construite pe tronsonul Bacău – Pașcani va fi pe Lotul 3, puțin mai la sud de Pașcani, acolo unde autostrada A7 se va intersecta în viitor cu Autostrada „Unirii” A8 Tg. Mureș – Iași.
Nodul rutier proiectat pentru acea intersecție este unul în premieră pentru țara noastră – un nod turbion, cu bretele de mare viteză care să asigure toate relațiile de trafic între cele două autostrăzi.
SURSA VIDEO: RADUCU P DRUM













