În jurul lui Octavian Strunilă au apărut zvonuri controversate, conform cărora actorul ar fi fost beat în timp ce se afla pe scenă, în fața publicului din Onești, la un spectacol ce s-a desfășurat la Casa de Cultură. De altfel, reprezentația a și luat sfârșit după numai circa 25 de minute, publicul urmând să-și primească banii înapoi pe bilete, 80 de lei de persoană.
Octavian Strunilă a ajuns în mijlocul unui conflict de proporții, după ce s-a spus că ar fi fost beat în timpul unui spectacol în Onești. Comportamentul actorului le-a atras atenția oamenilor și a stârnit acuzații grave.
„Pentru Onești și oneșteni, pentru spectatorii de teatru și nu în ultimul rând, pentru mine!”
Acuzat că ar fi urcat pe scenă la Onești după ce ar fi consumat băuturi alcoolice, Octavian Strunilă a venit cu explicații, pentru a pune punct oricăror speculații.
„Pentru Onești și oneșteni, pentru spectatorii de teatru și nu în ultimul rând, pentru mine!” își intitulează Strunilă postarea în care explică ce s-a întâmplat, de fapt, în timpul reprezentației sale de la Onești.











