Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Bacău, Gelu Panfil, s-a arătat încântat de faptul că proiectul inițiat în timpul mandatului său de președinte CA al Spitalului Onești – “Dotare infrastructură ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului Municipal “Sf. Ierarh Dr. Luca Onești” – se apropie de finalitate. Conducerea spitalului din Onești a anunțat deunăzi că unitatea medicală a primit echipamente noi, parte a proiectului pe fonduri europene în valoare de 2,5 milioane de euro, semnat în martie 2020.

“Mă bucur să văd că proiectul pe fonduri europene “Dotare infrastructură ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului Municipal “Sf. Ierarh Dr. Luca Onești”, inițiat în urmă cu trei ani, se apropie de final.

Cu o întârziere semnificativă, de aproape un an, dotările atât de necesare spitalului au început să fie livrate. Astfel, deunăzi au ajuns primele echipamente medicale!

Urmează livrarea RMN-ului, a mamografului și a stației radiologice.

Proiectul a fost demarat în anul 2018 prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8, iar contractul de finanțare în valoare de aproape 2,5 milioane de euro a fost semnat în martie 2020.

Chiar dacă drumul de la idee la implementare a fost unul lung și presărat cu obstacole, am demonstrat că se poate.

Mulțumesc deopotrivă pentru susținere executivului oneștean, conducerii spitalului dar și colegilor din Consiliul Local care au sprijinit necondiționat acest demers, menit a crește calitatea actului medical la spitalul nostru”, a precizat Gelu Panfil, vicepreședinte CJ Bacău, într-o postare pe Facebook. (foto: Spitalul Onești)