Veste îmbucurătoare: cea mai veche biserică de lemn din județul Bacău fi restaurată.
În luna martie a acestui an, au fost semnate 27 de noi contracte de finanțare prin ,,Componenta 11 – Turism și Cultură” din PNRR, pentru modernizarea și reabilitarea unor situri turistice din țară, incluse în Programul ,,România Atractivă”. Iar printre acestea se află și Biserica ,,Sf. Parascheva” din Târgu-Ocna, care figurează la poziția cu numărul 12, pe ,,Lista obiectivelor admise, care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul Rutei bisericilor de lemn, în vederea restaurării”.
Pentru această biserică, precum și pentru alte trei din țară aflate pe ,,Ruta bisericilor de lemn”, va fi alocată suma de 2, 38 mil. euro.
Lucrările de reabilitare se vor desfășura etapizat și ar putea începe în acest an.
Termenul de finalizare a proiectelor a fost fixat pentru luna martie a anului 2025.
Conform Listei monumentelor istorice din județul Bacău, Ansamblul bisericii ,,Cuvioasa Parascheva” datează din sec. XVII – XIX și include, Biserica de lemn ,,Cuvioasa Paraschiva”, sec. XVII, ref. 1725 și Clopotnița, sec. XIX.
De altfel, inscripția aflată deasupra ușii de la intrare este edificatoare: ,,leat 7233 (1725), aprilie 30”.
Biserica a fost construită din bârne, pe locul uneia mai vechi, incendiată de tătari. Este pardosită cu dale de piatră, iar pereţii sunt căptuşiţi cu scândură cu nervure, care se grupează în cheia de boltă dublă. Remarcabil este iconostasul alcătuit din icoane de o mare frumuseţe, fiind renovate în anii 1789, 1800, 1810 si 1830.
În prezent, biserica este folosită drept capelă mortuară, fiind poziţionată în mijlocul cimitirului parohiei, unde se odihnesc o serie de personalităţi ale locului, ca arhitectul Ioan Scarlet Scheletti, dr. Ioan Pastia, căpitanul Sandu Tănăsescu, ultimii doi fiind eroi ai Războiului de Independență.
Prin proiectul ,,România Atractivă” se vor promova obiectivele din cadrul celor 12 rute turistice/culturale, atât prin mijloace digitale, cât și prin marcarea și semnalizarea corespunzătoare la nivel local, iar promovarea se va realiza atât online, cât și offline la nivel național și internațional.
Obiectivul acestui proiect este de a crește vizibilitatea, cât și atractivitatea destinațiilor turistice selectate pe termen mediu și lung, atât prin creșterea circulației turistice, cât și dezvoltarea turismului în localitățile selectate, fapt ce va conduce la dezvoltarea economică și creșterea calității vieții locuitorilor din respectivele zone.
La nivel național urmează să fie promovate 273 de obiective / situri incluse în cele 12 rute turistice / culturale, iar 382 obiective vor face obiectul restaurării. ,,Componenta 11 – Turism şi Cultură” din PNRR, prin care sunt finanţate aceste investiţii, dispune de o alocare totală de 449 milioane de euro. (sursa: Consiliul Județean Bacău / Romulus Dan Busnea)