Acasă National / Externe Vara s-a întors doar pentru un weekend. Vremea SE SCHIMBĂ RADICAL în...

Vara s-a întors doar pentru un weekend. Vremea SE SCHIMBĂ RADICAL în zilele următoare: ne așteaptă temperaturi mai scăzute decât media obișnuită

 

Ieri am avut parte de o zi de vară în toată regula. Temperaturile au ajuns la 30 de grade Celsius, aşa că vremea a fost numai bună pentru turiştii ajunşi în acest weekend la mare. Oamenii s-au bronzat şi chiar au făcut baie în mare. Soarele i-a răsfățat pe români în cea mai mare parte a țării, weekend-ul trecut. În zilele următoare însă, temperaturile vor scădea brusc.

De marţi, temperaturile vor scădea cu 10 grade Celsius. „Ciclonul care se va poziţiona zilele următoare peste partea de N-V a Europei va trimite ploi şi peste zona ţării noastre. Totodată masa de aer tropical ce ne-a adus până acum temperaturi de vară se va înlocui treptat cu una mult mai rece, astfel că spre mijlocul săptămânii următoare vom ajunge la o vreme mult mai rece decât ar fi normal la finalul lunii septembrie”, a declarat Simona Căpşună, meteorolog Observator.

Potrivit prognozei, în primele două săptămâni din octombrie vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit pentru această perioadă. (foto: imagine ilustrativă)