Un client Wizz Air a pierdut cursa pentru care-și cumpărase bilet și vacanța planificată, deoarece atunci când a primit un SMS de la companie privind întârzierea zborului, el s-a dus să bea o cafea. Când a vrut să se îmbarce, a aflat că avionul plecase la ora inițială, scrie adevarul.ro.
Un utilizator al unui grup de Facebook de călătorii a povestit experiența neplăcută pe care a avut-o cu un zbor Wizz Air.
„Am întâmpinat azi o situație și aș vrea să știu ce aș fi putut eu face să o evit. Am avut zbor la o anumită ora. Am primit un SMS cum că zborul este întârziat cu o oră. Așadar, nu m-am grăbit către poartă”, a povestit el.
Pe panoul electronic al aeroportului, cu aproximativ 30 de minute înainte de a merge către poarta de îmbarcare, era menționat numărul porții și mesajul „Zbor întârziat”, completează el.
„Am băut o cafea și cu aproximativ 40 de minute înainte de ora indicată in SMS, m-am dus către poartă. Am ajuns la poartă și pasagerii erau deja îmbarcați, zborul nu mai apărea pe panou, iar ulterior, verificând, am constatat că a decolat mai devreme decât ora menționată în SMS”, a istorisit el.
El i-a întrebat pe membrii grupului dacă ar fi trebuit să se prezinte la poarta de îmbarcare conform orei inițiale și dacă poate obține despăgubiri.
„Dacă e vina mea, îmi asum, dacă ei trebuiau să fie mai expliciți, aș vrea să le cer banii înapoi, având în vedere că am pierdut toată vacanța”, a explicat el.
Pe site-ul Wizz Air există un domeniu intitulat „Informații importante pentru pasagerii cu zboruri întârziate/anulate!”
Aici se precizează că „Wizz Air notifică pasagerii afectați cu privire la orice modificări ale zborului prin intermediul unei notificări în aplicația WIZZ pentru mobil, prin e-mail sau prin mesaje text, trimise direct folosind detaliile de contact ale titularului rezervării, iar modificările sunt valabile pentru toți pasagerii din cadrul acesteia.”
Wizz susține că cei care au fost/sunt pasagerei ai unui zbor care a fost întârziat sau anulat ar trebui să facă următorul lucru: „Descărcați aplicația WIZZ pentru mobil și fiți la curent pe parcursul întregii călătorii. Activați notificările push automate pentru a afla cele mai recente informații despre starea zborului rezervat (de exemplu, dacă are întârziere).”
Nu se precizează clar, nicăieri în cuprinsul site-ului Wizz Air că pasagerii trebuie să fie prezenți la ora inițal anunțată, chiar dacă sunt anunțați că sunt întârzieri. (foto: captură video)