Urmează Ziua Pompierilor! ASTĂZI de dimineață, pentru toți COPIII din Bacău, ONEȘTI, Moinești și Comănești vor avea loc exerciții și DEMONSTRAȚII ale pompierilor

0
39

Premergător Zilei Pompierilor din România, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău organizează o serie de activități, menite să aducă în prim plan specificul Armei Pompierilor.

Astfel, duminică, 10 septembrie, pompierii băcăuani se vor afla atât în centrul orașului Bacău (în intervalul 10:00-16:00), cât și a orașelor Onești (n.r. – deoarece piațeta Casei de Cultură este în plin șantier, manifestarea va avea loc în parcul municipal, lângă Sala Polivalentă „Nadia Comăneci”), Moinești și Comănești (în intervalul 10:00-14:00), acolo unde au pregătit ateliere de prezentare a tehnicii din dotare, ateliere de muniție rămasă neexplodată, sesiuni de instruire privind comportamentul care trebuie adoptat în eventualitatea producerii unei situații de urgență și, nu în cele din urmă, trasee tehnico-aplicative de stingere a incendiilor, pentru cei mici.

Dacă v-am stârnit curiozitatea, vă așteptăm duminică, în locațiile menționate, să explorăm împreună domeniul complex al situațiilor de urgență. (foto: arhivă)