Acasă Actualitate Un șofer BĂUT și cu PERMISUL ANULAT, prins de polițiști la Slănic...

Un șofer BĂUT și cu PERMISUL ANULAT, prins de polițiști la Slănic Moldova. Cine era la volan

 

După ce s-a cinstit bine, un bărbat de 44 de ani, din Slănic Moldova, s-a urcat la volan și a plecat la plimbare, chiar dacă avea dreptul de a conduce anulat.

Purtător de cuvânt IPJ Bacău, cms. Cătălina Păduraru: „La data de 06 septembrie a.c., în jurul orei 18:30, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Staţiunii Slănic Moldova a oprit pe strada 1 Mai, din localitate, un autoturism care se deplasa pe direcţia Târgu- Ocna către Slănic Moldova, condus de un localnic de 44 de ani, care avea dreptul de a conduce anulat.

În urma testării cu aparatul etilotest acesta avea o alcoolemie de 0.90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii l-au condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice de sânge”.

Cercetările sunt continuate. (foto: imagine ilustrativă)