One United Properties este unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte din București, iar oneșteanul Daniel Dines, la un moment dat cel mai bogat român din lume, nu scapă din vedere potențialul industriei imobiliare.
Daniel Dines, CEO UiPath, unicornul românesc lansat la bursa din New York, a cumpărat noi acțiuni la One United, acum în cuantum de circa 30 milioane lei (circa 5,8 milioane de euro), informează profit.ro.
Dines a exercitat, prin Icevulcan Properties Ltd,. o opțiune pentru achiziția unui număr de 31,20 milioane acțiuni One United, reprezentând 0,84% din capitalul social, valoarea pachetului achiziționat acum fiind, la ultimul preț de închidere de 0,9200 lei/acțiune al titlurilor cu simbolul ONE, de 28,70 milioane lei (5,80 milioane euro).
În vara anului 2021, Dines a cumpărat 5% din One United Properties
„România a demonstrat de-a lungul anilor că este un excelent hub de talente în diverse sectoare, iar potențialul industriei imobiliare nu face excepție.
Credem în dezvoltarea acestuia în Romania, suntem un partener pe termen lung și vrem să continuăm să investim în proiectele de dezvoltare ale companiei One United Properties”, a argumentat Dines, în 2021, cumpărarea pachetului de 5%. (foto mare: One United Properties; foto mic: captură video)
Articolul integral pe profit.ro














