În perioada premergătoare sărbătorilor polițiștii desfășoară, la nivel naţional, acţiunea „FOC DE ARTIFICII”, fiind continuate, și în acest an, activitățile pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

Activităţile desfăşurate de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au scopul de a creşte siguranţa cetăţeanului prin activităţile de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2022/2023.

Astfel, la data de 20 decembrie a.c, în intervalul orar 13.00-16.00, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o acţiune pe raza municipiului Moinești, pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 126/1995 privind comercializarea articolelor pirotehnice.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au depistat un bărbat de 60 de ani, din Moinești, care oferea spre vânzare articole pirotehnice din categoriile P1, F2 și F3, fără a fi autorizat în acest sens.

Polițiștii au identificat 6 baterii de artificii, 220 de emiţătoare de sunet și peste 140 de petarde și baterii artificii.

Întreaga cantitate de articole pirotehnice în valoare totală de 2.000 de lei, în greutate de aproximativ 25 de kg, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept. (sursa: comunicat de presă IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)