Tribunalul Bacău l-a condamnat în 27 septembrie, pe chirurgul Mouhannad Toron, şeful secţiei de Chirurgie de la spitalul din Buhuşi, județul Bacău, fost director al unității medicale, la 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pentru 13 fapte de luare de mită, scrie Ziarul de Bacău.
La aceeași pedeapsă a fost condamnată și Ana Cornelia Floareș, asistenta medicală care lucra cu medicul. Ambii și-au recunoscut faptele și au cerut să fie judecați în baza procedurii simplificate pentru a beneficia de reducerea cu o treime a pedepselor. Decizia instanței nu este definitivă.
Sesizarea la Direcţia Generală Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupție Bacău a fost făcută, pe 23 iunie 2020, de Constantin Poiană, directorul Spitalului Buhuşi. Majoritatea pacienţilor care i-au dat mită chirurgului erau pensionari sau beneficiari de ajutor social, spun procurorii.
Medicul a foist filmat când lua șpagă. O secvenţă înregistrată de camerele video, în octombrie 2020: un pacient îmbrăcat în pijama intră în cabinetul medicului. Bărbatul e internat pe secţia de Chirurgie şi urmează să fie operat în curând. Cei doi vorbesc, apoi pacientul scoate din buzunar un plic de culoare albă, pe care îl bagă în buzunarul de la halatul medicului. După ce pacientul iese din cabinet, chirurgul deschide plicul, în care se află o bancnotă de 100 de lei. (foto: imagine ilustrativă)
Aritcolul integral AICI