Un bărbat din județul Bacău a fost reținut după ce și-ar fi terorizat soția. Femeia a chemat poliția pentru că individul nu a respectat un ordin de protecție emis împotriva sa.
Purtător de cuvânt IPJ Bacău, Gabriel Dumitrache: „Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bacău au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 36 de ani, din comuna Nicolae Bălcescu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție. Cel în cauză a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Din cercetări a reieșit faptul că, în seara zilei de 12 septembrie a.c., în jurul orei 21:30, cel în cauză a revenit la domiciliul soției sale, deși îi era interzis acest lucru prin ordinul de protecție provizoriu emis polițiști.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut și introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție”. (foto: imagine ilustrativă)











