Un băiat de 12 ani, aflat la volanul unei maşini, a provocat un accident rutier, sâmbătă seară. El a ajuns pe contrasens, lovind un alt autoturism, iar apoi a intrat într-o maşină parcată şi s-a oprit în gardul unui imobil. Adolescentul şi un alt băiat, de 13, aflat în celălalt autoturism, au fost răniţi.
Un adolescent de doar 12 ani a făcut prăpăd pe o șosea din Craiova, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Atât șoferul, cât un alt copil, de 13 ani, pasager în primul autoturism, au fost răniți, cei doi având nevoie de îngrijiri medicale.
“Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că un minor în vârstă de 12 ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Geniştilor către Aleea 2 Bechetului, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 47 de ani. Din impact, autoturismul condus de minor a fost proiectat într-un autoturism parcat, iar ulterior în gardul unui imobil”, au precizat poliţiştii.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere. Ei continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. (foto: imagine ilustrativă)











