La data de 5 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău au fost sesizaţi prin apelul 112, de către o femeie de 49 de ani, din localitate, cu privire la faptul că ar avea un conflict cu soţul său, un bărbat de 48 de ani.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului s-a stabilit faptul că, bărbatul ar fi avut discuții în contradictoriu cu femeia de 49 de ani, ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă şi ar fi încercat să o agreseze fizic.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare şi au emis un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile faţă de agresor.

Vă reamintim faptul că, de la data de 28 decembrie 2018, polițiștii pot emite ordinul de protecție provizoriu, prin care se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una sau mai multe măsuri de protecție a victimelor.

Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.

Pentru a veni în sprijinul victimelor, legislația privind violența domestică a fost modificată și completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementată modalitatea de intervenție a polițiștilor în cazurile de violență domestică și emiterea ordinului de protecție provizoriu de către aceștia. Astfel, la sfârșitul anului trecut, a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial Ordinul Ministrului Afacerilor Interne și al Ministrului Muncii și Justiției Sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști. (sursa: IPJ Bacău)