Acasă Actualitate Umor de calitate, GRATIS, weekend-ul acesta, la Slănic Moldova, cu DORU OCTAVIAN...

Umor de calitate, GRATIS, weekend-ul acesta, la Slănic Moldova, cu DORU OCTAVIAN DUMITRU, Radu Pietreanu, ex- Vacanța Mare, doi foști membri ai grupului DIVERTIS și Anisia Gafton

 

În perioada 9-10 iulie 2022, Primăria Orașului Slănic Moldova organizează a doua ediție a Festivalului de Umor „Marin Cimponeriu”, iar pe afiș se află nume de referință ale umorului românesc: Doru Octavian Dumitru, unul dintre cei mai iubiți comedianți din țară și primul actor de stand-up comedy de după Revoluție, Radu Pietreanu, ex- Vacanța Mare, Cristi Grețcu și Florin Constantin, foști membri ai celebrului grup de umor Divertis, și Anisia Gafton.

În fiecare dintre cele două zile ale festivalului, spectacolul va debuta la ora 17.00, în acordurile Fanfarei de copii din Nisporeni, după care pe scena foișorului din parcul central se vor produce momente umoristice de excepţie, cu care Radu Pietreanu ori Doru Octavian Dumitru au smuls ropote de aplauze publicului de la iUmor iar pe juraţii Cheloo, Delia şi Bendeac i-au făcut să râdă cu lacrimi.

„Cine nu a auzit de legendarul grup umoristic „DIVERTIS” sau cine nu a aplaudat transformările Anisiei Gafton în cadrul emisiunii TV „Te cunosc de undeva”? Radu Pietreanu, fondator Vacanța Mare, sau Maestrul Doru Octavian Dumitru, au scris istorie, prin multitudinea de spectacole susținute în țară și străinătate.

Vă invităm așadar, pe 9 și 10 iulie, începând cu ora 17.00, să râdem și să ne simțim bine la Slănic-Moldova” sună invitația lansată de autorităţile slănicene. (foto: imagine ilustrativă)