Un tren operat de CFR Călători a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, în județul Covasna, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au precizat că traficul feroviar este oprit în zonă, iar echipele de intervenţie din cadrul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Braşov intervin pentru remedierea situaţiei.
La rândul său, CFR Călători a informat că trenul are în compunere o locomotivă și trei vagoane. „Nu a fost pusă în pericol siguranța călătorilor sau a personalului feroviar. Călătorii trenului R 4504 vor fi preluaţi cu mijloace auto”, a anunțat operatorul feroviar.
Conform AGERPRES, Prefectura Covasna informează că în trenul care a deraiat, luni, între stațiile Malnaș Băi și Bixad se aflau circa 45 de persoane, iar niciuna nu a fost rănită.
Potrivit sursei citate, 31 de persoane, printre care 4 copii și un bebeluș, se mai află în tren, iar acestea vor fi preluate de către un autobuz.
‘Luni, la ora 8 și 15 minute, trenul Regio numărul 4504, care circula dinspre Toplița spre Brașov a deraiat între stațiile Bixad și Malnaș. În tren se aflau aproximativ 45 de persoane, nimeni nu a fost rănit, nu s-a înregistrat niciun apel la 112. În vagoane este asigurată căldura. După ultimele informații, în vagoane mai sunt 31 de persoane, între care 4 copii și un bebeluș. Regionala CFR Brașov a trimis un autobuz pentru a prelua pasagerii’, precizează reprezentanții Prefecturii Covasna.
Circulația feroviară între Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc este întreruptă și se lucrează pentru repunerea trenului pe șine. (foto: Prefectura Covasna)