Incendiul de pădure declanșat în fondul forestier al localității Târgu Ocna le dă în continuare mari bătăi de cap pompierilor, din cauza faptul că se manifestă în zone greu accesibile. În aceste condiții, s-a solicitat din nou sprijin aerian de la MApN.

Zeci de pompieri din județele Bacău, Neamț și Vrancea se luptă și la această oră cu incendiul care a cuprins o pădure de pini din fondul forestier al localității Târgu Ocna și s-a extins pe aproximativ 35 de hectare.

Din cauza faptului că incendiul se manifestă în zone greu accesibile, s-a solicitat din nou sprijin aerian de la MApN.

„Pentru eficientizarea acțiunii de răspuns,  având în vedere că incendiul se manifestă în zone greu accesibile, a fost solicitat sprijin aerian.

Astfel, în sprijin acționează și două aeronave SPARTAN echipate în configurație pentru stins incendii”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.

Două aeronave C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române, configurate pentru stingerea incendiilor, acţionează astfel şi astăzi pentru stingerea incendiului de pădure declanşat în zona fondului forestier al localităţii Târgu Ocna, după ce au participat la misiune și marți.

Misiunea aeriană se desfăşoară la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

MApN precizează că, în configuraţie pentru stingerea incendiilor, aeronavele C-27J Spartan pot transporta 6.000 de litri de apă (şase containere) la fiecare trecere.