Pompierii băcăuani au fost chemați să intervină aseară, în jurul orei 23.30, după ce, printr-un apel la 112, li s-a spus că dintr-o locuință situată în imobilul de la numărul 4 de pe strada Chimiei din municipiul Bacău se degajă fum, iar proprietarul nu răspunde la ușă.
Pompierii au intervenit la fața locului cu o autospecială cu apă și spumă și un echipaj SMURD, în total 8 subofițeri.
„Accesul s-a efectuat prin forţarea uşii, iar mirosul de fum provenea de la un incendiu ce se manifesta mocnit la un pat şi o comodă. În apartament a fost găsită o persoană de sex masculin, conştientă, care a fost preluată de echipajul SMURD pentru evaluare”, a declarat Ema Tereş, purtător de cuvânt al ISU Bacău. (foto: imagine ilustrativă)











