Astăzi, 24 noiembrie, s-a desfășurat ședința extraordinară a C.J.S.U. Bacău în sistem audio-conferință, având pe ordinea de zi constatarea încadrării în limitele de incidență a cazurilor pe ultimele 14 zile și reevaluarea situației privind incidența a cazurilor pe ultimele 14 zile în localitățile prevăzute în anexa Hotărârii C.J.S.U. Bacău nr. 57 din 10.11.2020 (Onești, Orbeni, Racova, Răcăciuni, Sascut, Sănduleni, Ștefan cel Mare, Târgu Trotuș – unde rata de infectare era mai mare de 3 la mia de locuitori, Pâncești, Dămienești, Bârsănești, Gârleni, Helegiu, Scorțeni, Tamași, Asău,, Dofteana, Secuieni, Solonț, Urechești – unde rata era cuprinsă între 1,5 – 3 la mia de locuitori), în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în H.G. 967 din 12.11.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Totodată, a fost analizată plângerea prealabilă înaintată de reprezentanții sectorului de activitate HoReCa Bacău împotriva Hotărârii C.J.S.U. nr. 60 din 16.11.2020 privind aprobarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

În urma reevaluării situației localităților prevăzute în anexă la Hotărârea C.J.S.U. Bacău nr. 57 din 10.11.2020, se constată următoarele:

– a scăzut rata incidenței cumulate a cazurilor de îmbolnăviri sub 1,5/1000 de locuitori în 7 localități din cele 12: Gârleni, Scorțeni, Tamași, Asău, Dofteana, Secuieni și Solonț;

– a scăzut rata incidenței cumulate a cazurilor de îmbolnăviri sub 3/1000 de locuitori în localitatea Ștefan cel Mare;

– se mențin măsurile stabilite în Hotărârea de Guvern nr. 967 din 12.11.2020, care completează H.G. nr.856/ 14.10.2020, pentru localitățile: Păncești, Dămienești, Bârsănești, Helegiu și Urechești, Onești și Racova, întrucât se constată incidența cazurilor de COVID-19 la 1000 de locuitori pe ultimele 14 zile 09.11.2020-24.11.2020 mai mare de 1,5 și mai mica sau egală cu 3/1000 de locuitori.

De asemenea, s-a constatat incidența cumulată a cazurilor de Covid-19 la 1000 de locuitori pe ultimele 14 zile (09.11.2020-24.11.2020) mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori în localitățile Filipeni, Săucești, Mănăstirea Cașin, Huruiești, Odobești, Ardeoani, Coțofănești, Căiuți, Buhoci, Oncești, Parincea, Sascut, Sănduleni, Ștefan cel Mare; respectiv mai mare de 3/1000 de locuitori, pentru localitățile Buciumi, Nicolae Bălcescu, Răchitoasa.

Acestor unități administrativ-teritoriale li se aplică, în mod corespunzător, măsurile stabilite în Hotărârea de Guvern nr. 967 din 12.11.2020, potrivit Hotărârii nr. 63 a C.J.S.U. Bacău.

Tot în cadrul ședinței, prin Hotărârea nr. 64 a C.J.S.U. Bacău, a fost respinsă plângerea prealabilă înaintată de reprezentanții sectorului de activitate HoReCa din data de 06.11.2020 către președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău în vederea anulării Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău, nr. 60 din 16.11.2020, privind aprobarea măsurilor suplimentare de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău pot fi vizualizate în întregime, cu anexa aferentă, precum și lista cu unitățile administrativ-teritoriale evaluate/reevaluate pentru care se impun măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 856/14.10.2020, accesând link-ul: https://bc.prefectura.mai.gov.ro/informare-publica-covid-19/.

Prefectul Sorin Ailenei solicită tuturor bacăuanilor să respecte în continuare măsurile de protecție sanitară pentru a diminua cazurile de îmbolnăviri: „Respectarea măsurilor de protecție sanitară în județul Bacău a dus la scăderea consecventă a cazurilor de îmbolnăviri în ultima perioadă. Acum, suntem din nou pe un trend ascendent. Este foarte important ca toți cetățenii să acorde atenție maximă respectării, în special, a celor 3 măsuri – purtarea măștii, spalarea mâinilor și distanțarea fizică. Ne dorim ca bacăuanii să vină în sprijinul autorităților, alături de comitetele locale pentru situații de urgență și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău, pentru a nu fi nevoiți să adoptăm măsuri restrictive suplimentare. Pericolul nu a trecut și ar fi păcat să anulăm prin relaxare toate eforturile depuse de noi toți până acum”, a declarat prefectul județului Bacău în urma ședinței CJSU de astăzi. (foto: arhivă)