Premierul Florin Cîțu a declarat că îl va propune în Biroul Politic Național al PNL pe deputatul Dan Vîlceanu pentru funcția de ministru al Finanțelor Publice, scrie profit.ro.

Deputatul liberal de Gorj Dan Vîlceanu este în vârstă de 42 de ani și este considerat unul din sponsorii politici ai actualului premier. Vîlceanu este membru în comisia de buget a Camerei Deputaților.

Cîțu a precizat că săptămâna viitoare va fi votată în PNL propunerea de ministru.

Luna trecută, premierul Florin Cîțu a anunțat că i-a propus fostului ministru al Finanțelor Publice, Alexandru Nazare, originar din Onești, județul Bacău, varianta de a demisiona, dar acesta a refuzat. În aceste condiții, Cîțu l-a revocat din funcție și a preluat postul interimar.  (foto: profit.ro)