UPDATE – Incendiul este lichidat, la fața locului vor rămâne în supraveghere forțele de la Detașamentul Onești și Ocolul Silvic Tg. Ocna.

ȘTIREA INIȚIALĂ

25 de pompieri militari, lucrători ai Ocolului Silvic Târgu Ocna și ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Târgu Ocna și voluntari acționează și astăzi – duminică, 12 martie – pentru stingerea incendiul de vegetație care a izbucnit, sâmbătă seară, într-o pădure de la Cireșoaia – Slănic Moldova.

„În cursul serii trecute, un apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în jurul orei 20:30, anunța producerea unui incendiu de litieră, în orașul Slănic Moldova.

De urgență, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere si o autospecială de primă intervenție și comandă, încadrate cu 15 pompieri militari. De asemenea, în teren s-au deplasat și 10 lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și doi lucrători ai Ocolului Silvic Tg. Ocna.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 6 ha, la nivelul litierei și a cioatelor din perimetru menționat.

Intervenția este una dificilă, întrucât terenul este unul greu accesibil, iar condițiile meteorologice (vântul puternic) au favorizat extinderea flăcărilor.

În jurul orei 00:30, incendiul a fost localizat. Pe parcursul nopții au rămas în supraveghere echipe mixte de pompieri și lucrători SVSU.

Acțiunea de stingere s-a reluat în această dimineață, când a avut loc schimbul de efective.

În aceste momente, la locul indicat acționează 25 de pompieri militari și un voluntar ce încadrează următoarele mijloace: trei autospeciale de stingere, un UTV și trei autospeciale de primă intervenție și comandă. De asemenea, la acțiunea de stingere participă șase lucrători ai Ocolului Silvic Tg. Ocna și trei lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Tg. Ocna. 

Menționăm faptul că nu există pericolul propagării incendiului către locuințe. Acțiunea de stingere este în dinamică”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.