În timp în Onești apa este furnizată cu program astăzi și mâine (DETALII AICI), din cauza unei avarii survenite pe conducta de aducțiune de la Valea Uzului, o altă conductă de apă de aparține CRAB a cedat. Potrivit Ziarul de Bacău, o avarie pe conducta ce alimentează cartierul Nord și zona centrală a municipiului Bacău îi va lăsa pe locuitorii din acele zone fără apă până la remedierea problemei.
Cei de la CRAB susțin că e vorba de 24 de ore și recomandă cetățenilor să-și facă rezerve.
COMUNICATUL CRAB:
Pentru remedierea defecțiunii apărute la vana și compensatorul de pe conducta de transport DN 600 mm, care alimentează cartierele din zona Nord și Centru ale municipiului Bacău, este necesară sistarea apei potabile în intervalul 28.02.2024, ora 22:00 – 29.02.2024, ora 22:00 pentru abonații cu punctele de branșament în următoarele zone:
– Cartier C.F.R – Calea Moineşti – str. Constanţei – str. Spiru Haret
– Gară – str. Gării – str. Oituz – str. Energiei – str. George Bacovia – str. Mioriţei
– Mioriţa – str. George Bacovia – str. Banca Naţională – B-dul Unirii – str. 9 Mai
– Cartier Nord – str. Depoului – str. Bradului
– Cartier Bistrița Lac – str. 9 Mai – str. Alexandru cel Bun – str. I.L.Caragiale – B-dul Unirii
– Autogară – B-dul Unirii – str. 9 Mai – str. Vadul Bistriței
– Cartier Zimbru – str. Alexandru cel Bun – str. Milcov – str. Stadionului – str. Pictor Aman
– Centru – str. 9 Mai – str. Războieni – Aleea Parcului – str. I.S.Sturza – str. Vasile Alecsandri – str. Oituz
– Str. Mihai Viteazu – str. Oituz – Aleea Parcului
– Str. Milcov (nr. impare) – str. Stadionului – str. Carpați – str. Garofiței
– Cartierele Cornișa I și II.
În perioada menționată mai sus, în timpul manevrelor de golire/umplere a rețelei de distribuție, pot apărea fluctuații de debit și presiune și la alți consumatori din municipiul Bacău.
Pentru a evita efectele negative cauzate de lipsa apei, S.C. C.R.A.B. S.A. recomandă utilizatorilor afectați să-și creeze rezerve de apă potabilă pentru intervalul de timp alocat lucrărilor.
La reluarea programului de furnizare a apei în anumite zone ale municipiului Bacău poate apărea fenomenul de turbiditate (apă murdară). (foto: imagine ilustrativă)











