Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au clasat dosarul în care mai mulți șefi din poliție erau acuzați pentru modul de intervenție în cazul de la Onești.
Prin ordonanța dispusă la dată de 22.05.2023 în dosarul nr 338/P/ 2021, Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casație și Justiție a clasat cauza în care mai mulți șefi din Poliția Română, IPJ Bacău și Poliția Onești erau acuzați că au intervenit cu întârzierea pentru salvarea victimelor infracțiunii de omor comisă la dată de 01.03.2021 de către numitul Moroșan Gheorghe de 68 ani asupra a doi bărbati sechestrati într-un apartament situat în municipiul Onești.
Ca urmare a cercetărilor efectuate timp de aproape doi ani și jumătate, procurorul criminalist Marius Iacob, unul dintre cei mai notorii procurori din justiția română (cunoscut pentru instrumentarea dosarului Elodia și a unor cauze dificile, fost adjunct al procurorului șef al DNA -Laura Codruța Kovesi), a ajuns la concluzia că faptele de abuz și neglijență în serviciu față de care au fost cercetați mai mulți ofițeri cu funcții de conducere din Poliția Romană “nu există în materialitatea lor”, aceștia nefiind vinovați de comiterea lor.
Potrivit jurnalfm.ro, pe parcursul unui întreg maraton al anchetei penale, în care au fost audiate toate persoanele implicate, zeci de martori, toate forțele implicate din cadrul tuturor structurilor de intervenție participante la fața locului, fiind efectuate expertize și constatări judiciare și tehnico-științifice, experimente judiciare și s-au solicitându-se clarificări și concluzii ale mai multor instituții ale statului, Parchetul a ajuns la concluzia că forțele de ordine și persoanele supuse anchetei din cadrul IPJ Bacău, și Poliția Municipiului Onești “au luat măsurile necesare pentru delimitarea locului infracțiunii și pentru sesizarea structurilor competențe cu atribuții în realizarea activităților de negociere și intervenție în cazul luării de ostateci” ,”și-au îndeplinit toate atribuțiile prevăzute de lege și au luat toate măsurile necesare pentru că structurile de poliție desemnate prin proceduri interne să intervină în astfel de situații”.
Pe baza probelor administrate s-a concluzionat că “activitatea derulată de către comisarii șefi de poliție Tuluc Adrian-Claudiu, desemnat la comanda IPJ Bacău la acea dată, comisar șef Andrieș Cristinel-șeful Poliției Municipiului Onești și comisar șef Andronic Radu, șeful SAS Bacău, în contextul organizării și executării operațiunii de salvare a celor două victime sortite unui final fatidic, a respectat toate exigențele prescrise de normele în vigoare, fără a li se putea imputa nici un act de conduită contrar perceptelor care reglementează materia supusă analizei, urmarea produsă fiind o consecință directă, nemijlocită și exclusivă a acțiunilor ce au fost imputate criminalului găsit vinovat și condamnat definitiv prin Decizia Curții de Apel Bacău nr 371/25 aprilie 2023 la 30 de ani de închisoare, interzicerea unor drepturi și plata unor importante daune materiale și morale către părțile vătămate”.
Comisarul șef Adrian Țuluc, în prezent șef al Poliției Municipiului Bacău a declarat pentru JurnalFM: „Mi-am pus încrederea și nădejdea în Dumnezeu și în oamenii care știu cu adevărat să facă justiție, nu doar la televizor.
Așa cum am declarat, omenește și profesional, eu și subordonații mei de la acea vreme am făcut tot ce era posibil pentru pentru salvarea acelor oameni. Regret amarnic deznodământul, îi pomenesc pe cei doi oameni zilnic în rugăciunile mele (…)”
Articolul integral AICI











