Pompierii și jandarmii mobilizați de la Onești, împreună cu voluntari din cadrul SVSU Gura Văii, localnici dar și cu primarul comunei Gura Văii, Silviu Tinei, au reușit pentru moment să îndepărteze ursul care a dat târcoale gospodăriilor oamenilor din satele Temelia și Păltinata, vineri dimineață și a băgat spaima într-un grup de copii care așteptau în stație microbuzul școlar. Edilul îi îndeamnă însă pe localnici să rămână vigilenți în continuare, animalul putându-se întoarce oricând.

Ursul a stârnit panică printre mai mulți elevi care așteptau în stație microbuzul școlar. La vederea fiarei, copiii s-au speriat și au fugit care încotro, în curți, unde a gândit fiecare că se poate adăposti. Din fericire, ursul nu a atacat și toți au scăpat doar cu sperietura imensă pe care au tras-o. Primarul Silviu Tinei le transmite însă oamenilor să nu nesocotească pericolul, chiar dacă pentru moment acesta a fost îndepărtat.

„Misiunea s-a încheiat cu îndepărtarea ursului, nefiind consemnate, din fericire, pagube materiale ori victime omenești. În consecință nu s-a impus utilizarea armei de foc. Rămânem vigilenți, monitorizăm zona, pericolul a trecut momentan, însă prezența ursului la 20 de metri de stația de autobuz unde erau elevi ce așteptau microbuzul școlar ne face să fim cât se poate de serioși în protejarea vieții celor mici și a celorlalți oameni ai comunității noastre”, a declarat primarul comunei Gura Văii, Silviu Tinei.

Din spusele celor care au luat parte la acțiunea din această dimineață, este vorba despre un urs de dimensiuni medii, cel mai probabil un pui aproape de pragul maturității care s-a pierdut de mama sa.

În ce situații pot interveni autoritățile pentru eutanasierea ori împușcarea urșilor

Potrivit actului normativ care reglementează modalitatea prin care se intervine în cazul un urs interacționează cu o comunitate de oameni, sesizarea cazurilor în care este necesară intervenția se face de orice persoană, prin apelarea numărului unic de urgență 112.

Intervenția asupra exemplarelor de urs aflate în intravilanul localităților se efectuează gradual, prin analizarea la fața locului, de echipa de intervenție, a nivelului de risc stabilit potrivit Procedurii privind modul de acțiune a instituţiilor responsabile în gestionarea intervenţiilor în cazul incidentelor generate de specia de urs brun.

Echipa de intervenție este formată din:

  • – primarul/viceprimarul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul, desemnat în comitetul local de situații de urgență conform art. 12 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență;
  • – personalul structurilor de jandarmi competente teritorial, aflat în serviciu în zona unde a fost semnalată prezența exemplarului de urs;
  • – personalul tehnic de specialitate angajat al Gestionarului care a încheiat contract de permanență cu unitatea administrativ-teritorială pentru asigurarea serviciilor de specialitate prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, în zona unde s-a produs evenimentul;
  • – medicul veterinar.

Conducătorul echipei de intervenție este primarul/viceprimarul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul, în calitatea sa de conducător al Comitetului Local pentru Situații de Urgență.

Extragerea ursului prin eutanasiere sau împușcare se face în următoarele situații:

  • – dacă intervențiile prin metoda alungării, respectiv a tranchilizării și relocării nu dau rezultate și gradul de risc se modifică la nivel mare conform procedurii de evaluare a riscului;
  • – dacă siguranţa şi securitatea persoanelor sau a bunurilor de orice fel aparținând acestora sunt puse în pericol;
  • – dacă siguranţa şi securitatea membrilor echipei de intervenţie sunt puse în pericol;
  • – în cazul în care exemplarul de urs în cauză se rănește în cursul acțiunii de intervenție și nu sunt identificate alte soluții conform prezentei ordonanțe de urgență;
  • – dacă exemplarul în cauză este prins într-o capcană neautorizată și nu sunt identificate alte soluții;
  • – dacă exemplarul în cauză prezintă răni incompatibile cu viața.

În vederea punerii în aplicare a acestor prevederi și pentru asigurarea serviciilor de specialitate privind tranchilizarea și relocarea ori extragerea prin eutanasiere sau împușcare a exemplarelor de urs, unitățile administrativ-teritoriale vor încheia contracte de prestări servicii cu gestionarii fondurilor de vânătoare și medicii veterinari, cu respectarea legislației în domeniul achizițiilor publice. Modelele de contracte de prestări servicii se stabilesc prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor, care se emite în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Costurile privind intervenția se achită de unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia s-a efectuat intervenția în baza contractului de prestări servicii de permanență încheiat cu Gestionarul, respectiv a contractului de prestări servicii încheiat cu medicul veterinar de liberă practică și se decontează de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în limita tarifelor standard stabilite prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor și în baza documentelor justificative depuse de unitățile administrativ – teritoriale la Gărzile forestiere. (foto mare: imagine ilustrativă)