Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au aplicat 43 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 15 permise de conducere, din care 14 pentru depăşirea limitei legale de viteză, în cadrul unei ample acţiuni ce a avut loc la data de 21 aprilie a.c., la nivel european, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală.

Poliţiştii rutieri băcăuani au acţionat cu aparatele radar din dotare, pe principalele artere rutiere pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive.

În urma activităţilor desfăşurate, în intervalul orar 09-13.00, poliţiştii au aplicat 43 de sancţiuni contravenţionale pentru abaterile constatate, în valoare totală de 25.000 de lei.

Din totalul acestora, 31 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului de viteză legal stabilit. Totodată, au fost reţinute 15 permise de conducere, din care 14 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar unul pentru depășire neregulamentară.

Exemplu: Un conducător auto de 25 de ani, din comuna Berzunți a fost depistat de un echipaj de poliție rutieră, în localitatea Sănduleni, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 150 km/ h.

Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.900 de lei, iar ca măsură complemetară i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile. (sursa: comunicat de presă IPJ Bacău; foto: IPJ Bacău)