O femeie a murit în mașina strivită de un trailer care transporta autovehicule, pe drumul DN2-E85, supranumit “Șoseaua morții”, la Cumpărătura, în județul Suceava. Accidentul a fost atât de violent încât mașina în care se afla femeia a fost pur și simplu zdrobită, relatează observatornews.ro.

Potrivit ISU Suceava, accidentul s-a produs după-amiază, pe raza localității Cumpărătura din Suceava, după ce un autoturism și un trailer care transporta autovehicule au intrat în coliziune frontală. În cele două vehicule se aflau doar șoferii. În urma accidentului, o femeie de 60 de ani, șoferiță în mașina zdrobită, a murit pe loc.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a precizat că femeia a fost cea care a pătruns pe contrasens. Circulația rutieră a fost blocată în zonă pe ambele sensuri de mers și se estimează reluarea traficului în câteva zeci de minute. (sursa foto: ISU Suceava)