A fost prins bărbatul din Bacău care a lovit o femeie cu mașina și apoi a fugit de la locul accidentului (ȘTIREA INIȚIALĂ AICI). Pe 5 mai, în jurul orei 14.00, pe strada Arcadie Şeptilici din municipiul Bacău, un conducător auto, în timp ce conducea un autoturism dinspre satul Baraţi, ajungând în apropierea intersecţiei cu strada Vasile Pârvan, a derapat şi a acroşat o femeie de 66 de ani, care se deplasa în calitate de pieton pe trotuarul din dreapta sensului de mers al autoturismului, ulterior distrugând gardul şi conducta de gaze din curtea unui imobil. Mai mult decât atât, au mai stabilit polițiștii, mașina cu care acesta făcuse accident era furată.

Poliția băcăuană a fost în alertă în tot acest timp, iar după ce a fost stabilită identitatea șoferului fugar, un bărbat în vârstă de 48 de ani, acesta a fost dat în consemn la frontieră.

În cele din urmă, băcăuanul a fost capturat când se pregătea să plece din țară.

„La data de 05 mai a.c., în jurul orei 14.00, pe strada Arcadie Şeptilici din municipiul Bacău, un conducător auto, în timp ce conducea un autoturism dinspre satul Baraţi, ajungând în apropierea intersecţiei cu strada Vasile Pârvan, a derapat şi a acroşat o femeie de 66 de ani, care se deplasa în calitate de pieton pe trotuarul din dreapta sensului de mers al autoturismului, ulterior distrugând gardul şi conducta de gaze din curtea unui imobil.

După producerea accidentului rutier, bărbatul a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie.

În urma producerii evenimentului rutier a rezultat rănirea pietonului care a fost transportat la spital, rămănând sub supraveghere medicală.

Polițiștii au stabilit identitatea conducătorului auto, respectiv un bărbat de 48 de ani, din Bacău.

Din primele cercetări a rezultat faptul că, acesta, deși nu poseda permis de conducere, ar fi sustras și condus un autoturism de la domiciliul unui bărbat din comuna Mărgineni.

Polițiștii au procedat la darea în consemn a celui în cauză, către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Astfel, la data de 06 mai a.c., acesta a fost depistat în Aeroportul Internaţional din Iaşi, preluat de polițiștii Biroului Rutier Bacău și condus la sediul poliţiei pentru audieri.

Bărbatul cercetat penal pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt în scop de folosinţă, a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore și introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău”, a declarant purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisar Cătălina Păduraru. (foto: bacau.net)