ULTIMA ORĂ: (FOTO) INCENDIUL de pădure de la Oituz nu a fost încă lichidat. Ce spun pompierii, INFORMAȚII de ultima oră de la locul intervenției

0
12

Pompierii militari băcăuani încă mai au de tras cu incendiul de pădure din comuna Oituz, însă misiunea pare a fi pe sfârșite. În a 8-a zi de când a izbucnit, în zona Piața Șoimului, incendiul se mai manifestă astăzi prin câteva focare, după cum au precizat reprezentanții ISU Bacău.

Aceștia sunt optimiști și speră ca cel târziu mâine să finalizeze acțiunea.

„Astăzi, din cadrul ISU Bacău la Oituz sunt 5 pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă. De asemenea, la fața locului sunt și lucrători din cadrul Ocolului Silvic Privat Oituz, care au fost în supraveghere și pe timpul nopții. Mai sunt câteva focare. Sperăm că în cursul acestei zile sau în cursul zilei de mâine incendiul sa fie lichidat”, a declarat mr. Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Peste 35 de hectare de litieră au fost afectate de incendiul care a izbcnit duminică, 31 octombrie.